Gabriela Turculetu

Imi ridic ochii spre munti.....
De unde imi va veni ajutorul?
Ajutorul vine de la Domnul care a facut cerurile si pamamntul!

COMORI DE HAR



1.Faptura cea noua-Rastingnirea


"Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc...dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine."

                                                                                                                Galateni 2:20


Doamne Isuse, Tu atat de mult m-ai iubit

Incat, plin de iubire, ai venit pe pamant.

Ai acceptat sa porti pacatul de om faptuit 

Si chiar sa mori pe o cruce, bland si smerit.

Toate acestea Le-ai facut pentru noi

Ca sa ne ridici din pacat si noroi,

Sa ne asezi pe o stanca inalta

Si sa ne oferi mantuirea de Tine castigata.


Iar intr-o zi senina cand rataceam pe culmi de zenit

Bajbaind prin neguri, la mine-ai venit.

Vocea Ta profunda a rascolit sufletul meu...

Atunci am primit iertare in Numele Tau.


De atunci sunt fiu al Domnului slavit,

Cel ce incepe si duce la bun sfarsit.

Tu mi-ai albit haina in sange sfant de Miel

Si mi-ai daruit comori sfinte din cer.


Cand privesc atata bogatie de har

Ce se revarsa peste al inimii mele hotar,

Doresc sa Iti pot arata

Toata iubirea si multumirea din inima mea.


Privindu-ma mai atent, cu durere constat

Ca un mare "eu", nobil si elevat,

Imi domina intreaga fiinta...

O Doamne, cum e cu putinta?


Insusi Fiul lui Dumnezeu

A murit pe o cruce pentru pacatul meu,

Iar eu, un biet muritor de pe pamant

Ma inalt pe culmea mandriei, in mine crezand!


O Doamne, cine ma va scapa 

De putregaiul ascuns in inima mea?

Alerg disperat la crucea iertarii

Lasand sa ma cuprinda fiorii durerii.


Firea mea pamanteasca accepta iertarea

Si gandul ca va mosteni nemurirea,

Dar nu poate privi suferinta

Si nici accepta in viata mea umilinta.


Cand decid sa traiesc cu folos

Si aleg sa mor cu Hristos,

In inima ma arde o flacara mistuitoare

Iar firea striga in mine de disperare.


Nu mi-e usor cand sunt palmuit

Si ma doare cand stau pe lemn pironit.

Gura mi se face amara

Cand lumea imi arunca in fata ocara.


Atunci totul se intoarce pe dos

Si lumea e parca cu susul in jos.

Tot ce era bun in lumea in care traiam

Este acum atat de infim si murdar.


Tot ce in lume cu greu am cladit

Acum pare un nimic prafuit.

Eu mi-am atintit privirea spre zarea de vis

Si privesc, prin credinta, paradisul promis.


Asa am invatat sa traiesc pentru cer

Si sa-L urmez zi de zi pe Domnul etern.

Am invatat ca din durere se naste iubirea

Si ca doar iubind ca El, pot astepta rasplatirea.


De cand am ales sa mor impreuna cu El

Am renascut pentru cer.

Firea si pacatul in mine-au murit,

Iar eu, ca din somn, m-am trezit.


Din moartea amara cu Hristos am inviat

Iar acum sunt un om nou si salvat.

Traiesc zi de zi in iubire

Caci Hristos este Cel ce traieste in mine.


2.Faptura cea noua-Dragostea


" Si chiar daca mi-as da toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic."

                                                                                                                                                 1 Corinteni 13:3




Porumbita aleasa, ascunsa-ntre stanci

Suspina in noapte, asteptand. 

Lucreaza la haina de nunta-n ascuns, 

Vegheaza si rabda, sperand.


Stand la fereastra si iubind neincetat

Tese fir de lumina, 

Gandeste la iubitul ei adorat

Si cu amintiri doru-si alina.


Ii e dor sa mai alerge pe lunci,

Sa se racoreasca la al vietii izvor,

Sa zboare in cercuri de-asupra de stanci, 

Purtata pe aripi de vulturi in revarsatul zorilor.


De ziua in care L-a intalnit

Pe iubitul ei cu privirea divina,

Nu poate uita...Nici fiorul simtit

La adierea primei iubiri coborate din zarea senina.


De atunci zi de zi Il astepata

Pe Mirele ei atat de-adorat.

Stand zi de zi la fereastra

Doreste ca glasul iubit sa il mai auda odat'.


Osteneala i se aseaza pe pleoape

Si atat de usor e invaluita de somn,

Dar ea nu adoarme, ci inca priveste in noapte

Incercand sa zareasca vreun semn.


Iarna, iata, acum a trecut.

trecut e si gerul cumplit.

Ploaia de lacrimi a incetat, 

Iar campul frumos a inverzit.


Deodata aude un strigat in noapte"

"Mirele, iata, vine pe nor!

Iesiti-I acum in intampinare,

Voi porumbite, voi fecioarelor."


Osteneala ca prin farmec dispare.

Fecioara in graba isi apuca candela,

Sare drept in picioare

Iar in candela ii arde...iubirea.


Iese degraba in prag

Si alearga, pasind peste valuri

Si Il vede pe Mirele drag

Sarind peste dealuri.


Ii aude in inima chemarea atat de dorita

Adusa pe aripi de vant:

"O, vino, mireasa iubita"

Il aude soptindu-i in gand.


"Frumoasa esti tu, iubito, 

Cu parul tau ondulat,

Cu ochii blanzi de porumbita,

Cu sufletul cald si curat.


Pune-ma ca o pecete

Pe inima ta.

Stampara acum a ta sete

Cu apa vie din gradina Mea.


Dragostea pentru tine ma arde

caci ea e de jar,

Iar flacara ei parca nu are

Nici un hotar.


Ape involburate de ar navali

Incercand sa o stavileasca,

Sau de-ar veni rauri mari

Aprinsul ei jar sa-l raceasca,


Nu vor reusi nicicand

caci iubirea e tare.

Chiar moartea se aude gemand

In mainile sale."


Slavitul Mire e deosebit

de tot ce se vede sub soare:

Cu mainile ca de hrisolit,

El trupul de marmura are.


Ochii ii sunt atat de senini

Si atat de plini de iubire curata!

Buzele-I sunt o floare de crin

De roua udata.


***


Cei doi s-au intalnit pe culmile de vis

Unindu-se pe vecie

Si au plutut apoi pe cai de stele, catre Paradis,

Invaluiti in iubire.


O ostire cereasca canta in marire:

"El este Tradafirul din Saron,

Cel ce si-a castigat mireasa prin iubire,

Singurul vrednic sa sada cu Tatal pe tron.


A Lui este toata imparatia,

O imparatie de orice mai presus.

A Lui este toata gloria

De jos pana in cerurile de sus."


Privindu-si mireasa cu mult drag,

Isus ii sterge orice durere

Si gingas ii aseaza pe cap

Cununa de stele.


Pe strazi de aur straveziu,

Gustand din nemurire,

Mireasa alaturi de Cel vesnic viu,

Traia o vesnica iubire.


Cu bucurie asculta

Cuvintele Lui minunate,

Iar El, cu drag o invita,

Tot cerul sa-i arate.


Trecura asa, un infinit

De zile minunate,

De zile fara de sfarsit

De orice rau, departe.


Caci colo-n patria de sus

Nu mai sunt nopti, doar stele,

Nu mai e timp, doar har nespus.

Acolo nu mai e durere.


Lumea stricata a apus demult

Si e de mult uitata.

Chiar de batranul si negru pamant

Se va spune doar.. a fost, odata.


Toate candva au trecut

Devenind scrum in negura uitarii,

Numai iubirea nu va trece nicicand

Caci in ea e ascunsa puterea iertarii.