COMORI DE HAR
1.Faptura cea noua-Rastingnirea
"Am fost rastignit impreuna cu Hristos si traiesc...dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine."
Galateni 2:20
Doamne Isuse, Tu atat de mult m-ai iubit
Incat, plin de iubire, ai venit pe pamant.
Ai acceptat sa porti pacatul de om faptuit
Si chiar sa mori pe o cruce, bland si smerit.
Toate acestea Le-ai facut pentru noi
Ca sa ne ridici din pacat si noroi,
Sa ne asezi pe o stanca inalta
Si sa ne oferi mantuirea de Tine castigata.
Iar intr-o zi senina cand rataceam pe culmi de zenit
Bajbaind prin neguri, la mine-ai venit.
Vocea Ta profunda a rascolit sufletul meu...
Atunci am primit iertare in Numele Tau.
De atunci sunt fiu al Domnului slavit,
Cel ce incepe si duce la bun sfarsit.
Tu mi-ai albit haina in sange sfant de Miel
Si mi-ai daruit comori sfinte din cer.
Cand privesc atata bogatie de har
Ce se revarsa peste al inimii mele hotar,
Doresc sa Iti pot arata
Toata iubirea si multumirea din inima mea.
Privindu-ma mai atent, cu durere constat
Ca un mare "eu", nobil si elevat,
Imi domina intreaga fiinta...
O Doamne, cum e cu putinta?
Insusi Fiul lui Dumnezeu
A murit pe o cruce pentru pacatul meu,
Iar eu, un biet muritor de pe pamant
Ma inalt pe culmea mandriei, in mine crezand!
O Doamne, cine ma va scapa
De putregaiul ascuns in inima mea?
Alerg disperat la crucea iertarii
Lasand sa ma cuprinda fiorii durerii.
Firea mea pamanteasca accepta iertarea
Si gandul ca va mosteni nemurirea,
Dar nu poate privi suferinta
Si nici accepta in viata mea umilinta.
Cand decid sa traiesc cu folos
Si aleg sa mor cu Hristos,
In inima ma arde o flacara mistuitoare
Iar firea striga in mine de disperare.
Nu mi-e usor cand sunt palmuit
Si ma doare cand stau pe lemn pironit.
Gura mi se face amara
Cand lumea imi arunca in fata ocara.
Atunci totul se intoarce pe dos
Si lumea e parca cu susul in jos.
Tot ce era bun in lumea in care traiam
Este acum atat de infim si murdar.
Tot ce in lume cu greu am cladit
Acum pare un nimic prafuit.
Eu mi-am atintit privirea spre zarea de vis
Si privesc, prin credinta, paradisul promis.
Asa am invatat sa traiesc pentru cer
Si sa-L urmez zi de zi pe Domnul etern.
Am invatat ca din durere se naste iubirea
Si ca doar iubind ca El, pot astepta rasplatirea.
De cand am ales sa mor impreuna cu El
Am renascut pentru cer.
Firea si pacatul in mine-au murit,
Iar eu, ca din somn, m-am trezit.
Din moartea amara cu Hristos am inviat
Iar acum sunt un om nou si salvat.
Traiesc zi de zi in iubire
Caci Hristos este Cel ce traieste in mine.
2.Faptura cea noua-Dragostea
" Si chiar daca mi-as da toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic."
1 Corinteni 13:3
Porumbita aleasa, ascunsa-ntre stanci
Suspina in noapte, asteptand.
Lucreaza la haina de nunta-n ascuns,
Vegheaza si rabda, sperand.
Stand la fereastra si iubind neincetat
Tese fir de lumina,
Gandeste la iubitul ei adorat
Si cu amintiri doru-si alina.
Ii e dor sa mai alerge pe lunci,
Sa se racoreasca la al vietii izvor,
Sa zboare in cercuri de-asupra de stanci,
Purtata pe aripi de vulturi in revarsatul zorilor.
De ziua in care L-a intalnit
Pe iubitul ei cu privirea divina,
Nu poate uita...Nici fiorul simtit
La adierea primei iubiri coborate din zarea senina.
De atunci zi de zi Il astepata
Pe Mirele ei atat de-adorat.
Stand zi de zi la fereastra
Doreste ca glasul iubit sa il mai auda odat'.
Osteneala i se aseaza pe pleoape
Si atat de usor e invaluita de somn,
Dar ea nu adoarme, ci inca priveste in noapte
Incercand sa zareasca vreun semn.
Iarna, iata, acum a trecut.
trecut e si gerul cumplit.
Ploaia de lacrimi a incetat,
Iar campul frumos a inverzit.
Deodata aude un strigat in noapte"
"Mirele, iata, vine pe nor!
Iesiti-I acum in intampinare,
Voi porumbite, voi fecioarelor."
Osteneala ca prin farmec dispare.
Fecioara in graba isi apuca candela,
Sare drept in picioare
Iar in candela ii arde...iubirea.
Iese degraba in prag
Si alearga, pasind peste valuri
Si Il vede pe Mirele drag
Sarind peste dealuri.
Ii aude in inima chemarea atat de dorita
Adusa pe aripi de vant:
"O, vino, mireasa iubita"
Il aude soptindu-i in gand.
"Frumoasa esti tu, iubito,
Cu parul tau ondulat,
Cu ochii blanzi de porumbita,
Cu sufletul cald si curat.
Pune-ma ca o pecete
Pe inima ta.
Stampara acum a ta sete
Cu apa vie din gradina Mea.
Dragostea pentru tine ma arde
caci ea e de jar,
Iar flacara ei parca nu are
Nici un hotar.
Ape involburate de ar navali
Incercand sa o stavileasca,
Sau de-ar veni rauri mari
Aprinsul ei jar sa-l raceasca,
Nu vor reusi nicicand
caci iubirea e tare.
Chiar moartea se aude gemand
In mainile sale."
Slavitul Mire e deosebit
de tot ce se vede sub soare:
Cu mainile ca de hrisolit,
El trupul de marmura are.
Ochii ii sunt atat de senini
Si atat de plini de iubire curata!
Buzele-I sunt o floare de crin
De roua udata.
***
Cei doi s-au intalnit pe culmile de vis
Unindu-se pe vecie
Si au plutut apoi pe cai de stele, catre Paradis,
Invaluiti in iubire.
O ostire cereasca canta in marire:
"El este Tradafirul din Saron,
Cel ce si-a castigat mireasa prin iubire,
Singurul vrednic sa sada cu Tatal pe tron.
A Lui este toata imparatia,
O imparatie de orice mai presus.
A Lui este toata gloria
De jos pana in cerurile de sus."
Privindu-si mireasa cu mult drag,
Isus ii sterge orice durere
Si gingas ii aseaza pe cap
Cununa de stele.
Pe strazi de aur straveziu,
Gustand din nemurire,
Mireasa alaturi de Cel vesnic viu,
Traia o vesnica iubire.
Cu bucurie asculta
Cuvintele Lui minunate,
Iar El, cu drag o invita,
Tot cerul sa-i arate.
Trecura asa, un infinit
De zile minunate,
De zile fara de sfarsit
De orice rau, departe.
Caci colo-n patria de sus
Nu mai sunt nopti, doar stele,
Nu mai e timp, doar har nespus.
Acolo nu mai e durere.
Lumea stricata a apus demult
Si e de mult uitata.
Chiar de batranul si negru pamant
Se va spune doar.. a fost, odata.
Toate candva au trecut
Devenind scrum in negura uitarii,
Numai iubirea nu va trece nicicand
Caci in ea e ascunsa puterea iertarii.