Gabriela Turculetu

Imi ridic ochii spre munti.....
De unde imi va veni ajutorul?
Ajutorul vine de la Domnul care a facut cerurile si pamamntul!

Aproape de cer

Bunicul era un bărbat înalt, bine făcut. Era născut şi crescut la munte,  acolo unde oamenii cresc asemeni brazilor. Aşa era şi el. Deşi avea 60 de ani, era încă un om semeţ. Nu prea fusese bolnav la viaţa lui şi de aceea poate nu agrea oamenii care se văitau prea mult.

Bunicul Îl cunoştea pe Dumnezeu încă din tinereţe, dar întoarcerea sa nu fusese prea spectaculoasă. Înainte fusese un om foarte păcătos: iubea băutura. Şi mai avea un mare defect: nu suporta să fie jignit. Daca doar i se părea că cineva s-a uitat mai urât la el, îl lovea fără ezitare şi fără explicaţii.

Oamenii îl ştiau, iar după întoarcerea lui la Dumnezeu, nu a putut prea uşor să arate că este alt om. Poate şi pentru că oamenii nu puteau accepta schimbarea şi, ca urmare, orice greşeală, pentru că îi apartinea, era considerată gravă. Mult prea des auzea în urma lui expresii: "oameni ca tine nu ajung în cer", "nu eşti pocăit" sau "talpa iadului".

Îl durea mult cuvintele acestea şi uneori se îndoia chiar el de mântuire.Dar se retragea in gradina lui plina de flori si atunci parca mai uita de rautatea oamenilor. Acolo Il simtea parca pe Dumnezeu, acolo se simtea mai aproape de cer. Ii plăcea să se îngrijească de gradina lui cu flori.Toţi oamenii care treceau pe lângă ea, se opreau să o admire. Şi îi plăcea la fel de mult, chiar dacă poate nimeni nu ar fi crezut, să se roage şi să Îi cânte lui Dumnezeu. Când se retrăgea în locul lui de rugăciune, toţi ai casei ştiau că durează mult. Poate tocmai pentru că ştia cât e de vinovat, avea multe să Îi spună Domnului. Sau poate nu! Rămâne un secret între el şi Dumnezeu.

Odata, un frate mai zelos, mult apreciat în biserică şi care avea şi darul prorociei, i-a spus:

-Tu ai să mori în şanţ din cauza alcoolului.Patima din tinereţe te va răpune la bătrâneţe!

Bunicul a fost foarte îngrijorat. "Să fie oare adevărat? Se poate să îi vorbească Domnul aşa?" Nu crezu, pentru că Îi cunoştea dragostea lui Dumnezeu. Dar uneori când se vedea slab, un fior de îndoială i se strecura în gând: "Oare acesta va fi sfârşitul meu: mort de beat, căzut într-un şanţ?"

Au trecut doi ani şi, chiar de ziua lui, a fost foarte bucuros. Au venit copiii şi nepoţii pe care îi iubea foarte mult. Se simţea chiar fericit. Seara, se simţi rău dar crezu ca îi va trece. Starea de rău se înteţi şi dură chiar câteva zile. Atunci, mai mult obligat de familie, se duse la medic. Doctorul îl anunţă că trebuie operat. Victor refuză şi se întoarse acasă.

Au mai trecut câteva luni, iar durerile nu se mai opriră. Erau din ce în ce mai mari. În final se hotărî să se opereze. Stătea în spital şi aştepta operaţia, când deodata în salon intră un om. Nu îl mai văzuse niciodată. Venise musafir la biserică iar un frate îl aduse la spital să faca o rugăciune împreună cu el.

Fratele acesta îl privi o secundă şi apoi îl întrebă:

-Ai vrea să îl rogi pe Dumnezeu să te vindece sau ai vrea să mergi Acasa?

Bunicul se cutremură: "Acasă?E posibil ca tocmai el să fie aşteptat în cer?"

-Nu vreau să mai rămân! răspunse repede. Vreau Acasă!

Fratele acela impreuna cu cel care il conduse la spital s-au rugat, apoi au plecat. El rămase cufundat în gânduri: "Să mă aştepte pe mine Domnul în cer? Să ajung cu El, acolo, între sfinţi?"

Pe holul spitalului, fratele musafir îi spuse tovarăşului său:

-Domnul îl aşteaptă Acasă!

Suna sinistru: să mori! Bine că bolnavul încă nu ştia. El încă mai poate spera. Şi chiar spera. Acum bunicul credea: Domnul Isus a pregătit cerul să îl întâmpine. Medicii au pregătit sala de operaţii iar Domnul a pregătit cerul. Medicii glumeau şi erau încrezători. Bunicul era chiar mai încrezător decât ei.

Eu am venit de afara si l-am uzit gemand. M-am intristat mult si l-am întrebat:

-Te doare tare, bunicule!

-Nu! răspunse , încercând să pară vesel. Vreau să îţi spun ceva important!

 Atunci aveam doar 12 anişori, dar eram curioasă sa vad ce are sa imi spuna atat de important.

-Vreau să îţi spun, continuă bunicul, că plec Acasă, la Domnul. Domnul Isus a pregătit cerul. Şi fanfara din cer mă aşteaptă! Acolo mă voi întâlni cu mama mea, cu fratele meu care a plecat mai demult. Mai am şi 3 copilaşi pe care îi voi vedea. De abia aştept să ajung la ei!

-Bunicule, tu vei muri?

-Nu vorbi prostii! Dacă mă vei vedea fără viaţă, să ştii că am dezbrăcat o haină veche şi atunci voi fi cu Domnul pentru totdeauna! Voi, care rămâneţi, să nu uitaţi că vă aştept acolo!

-Dar am făcut planuri pentru anul ăsta!

-Am vrut să fac multe, dar acum nu mai vreau. Mai am şi probleme nerezolvate, dar ştiu că Domnul le va rezolva, pentru că El va rămânea cu voi. Eu trebuie să plec, pentru că am o întâlnire importanta şi nu vreau să o pierd!
Am rămas uimită privindu-l pe bunicul meu suferind. Parea atat de fericit.Pentru prima oară nu mai imi fu frică de moarte. Şi totul mi se părea minunat. Atunci am hotarat, în mintea mea, să nu pierd nici eu întâlnirea aceasta cu Domnul şi bunicul,cu mama lui care plecase inainte si cu Dumnezeu care ne astepta acolo pe toti, cu bratele deschise.Voi face tot ce voi putea si voi astepta oricât numai sa ajung si eu in cer.

Bunicul ma opri din gândurile mele:

-Să nu cumva să vii la înmormântarea mea îmbrăcată în negru! Să te îmbraci în roşu, să fii veselă!

A urmat operaţia. Dupa operaţie, medicii nu mai erau aşa de glumeţi!

-Nu ştim ce s-a întâmplat. Totul decurgea normal, când deodată s-a spart intestinul în el. Am făcut tot ce am putut. Dacă nu moare în urmatoarele 48 ore, va trăi!

Bunicul a fost adus la pat şi cei dragi erau în jurul lui. Au vorbit cu el, când deodata, gata: a plecat.

Au venit oamenii la înmormantare. Erau foarte mulţi. Oamenii dimprejur se întrebau ce persoană importantă era condusă pe ultimul drum. Păcat că nu i-a avut măcar pe jumătate dintre aceştia lângă el, în timpul vieţii.

Între oamenii îndureraţi sau cei ce vroiau să pară aşa, am aparut si eu, nepoata lui, îmbrăcată în alb. Aveam  o rochiţa frumoasă, cea mai bună din şifonier. M-am gândit că era mai bine aşa. Nu roşu, ci alb, pentru că sărbătoream o nuntă!

Un domn grăbit ma apostrofă:

-În alb la înmormântare? Să-ţi fie ruşine!

Dar el nu putea înţelege ce ştiam eu. Acolo sus, deasupra tuturor, bunicul se întâlnea cu Mirele! Acum el nu mai suferea. Toata suferinta pe care o adunase pe pamant, disparuse cu desavarsire.Singura mea durere era dorul după bunicul . Dar ştiam că ma aşteaptă  acolo, dincolo de nori. Oricât va dura, ne vom întâlni odată şi nu ne vor mai despărţi.